Mi-am pierdut gândul prin mulțimea de idei ingenioase, unele mai bune altele mai proaste. Un fapt irevocabil, puțin ciudat dar nu condamnabil. Gândesc la bătălii epice pe plaiuri mioritice, cu personaje bine conturate și foarte saturate. Bătălii pentru putere, control și răzbunare, fără pic de milă sau ezitare. Sfârșitul e imprevizibil, ușor amar, dar foarte lizibil. Întrebarea cea mare este: scriu o carte, sau trec direct la ecranizare?

Gândesc și mă gândesc în timp ce gândesc, la posibile lucruri ce nu pot fi scrise, lucruri interzise. Nu de lege, ci de mentalitatea muritorilor de rând cu speranțe la reîncarnare, fără să înțeleagă corect noțiunea de răzbunare. Sunt puțin dramatic și depresiv, dar gândesc și încep să gândesc pozitiv. Un lucru nu neapărat pozitiv în societatea actuală, plină de eșecuri lipsite de sens dar nu lipsite de înțeles. Scriu pentru că îmi e ușor, mă eliberez de demoni spirituali, unii mai mici, alții mai mari, de culoare roșu aprins cu picățele de tăciune stins.

Și acum că am făcut acest pas, e timpul pentru încă o țigare aducătoare de inspirație divină și conducătoare de emoții diverse ale unei persoane neînțelese. Nu de alții, ci de sine, un fapt foarte rar realizat de persoane normale distrase de realități ireale. Puțini, dar distinși sunt cei ce citesc aceste rânduri scrise în grabă de o entitate virtuală. Voi sunteți cei ce iubesc literele, ideile și gândurile.