de câte ori fratele meu mai mare
își amintește cum am servit primul as
cu mingea de tenis din filmul lui antonioni
oamenii culți din cinema le-au spus
invincibililor de la wimbledon
că aceasta există mult prea mult în sinea speciei
fiind translată într-o altă dimensiune
din care lipsesc anumite semne
și înțelesuri metafizice cum ar fi întâmplările
și lucrurile pierdute de fratele meu mai mare
în copilăria mea pământie ca o casă prăbușită
peste toți ai mei și ai lui care mai știu că o minge dunlop
albă de pe un teren de tenis comunist de la țară
etalon al victoriei desăvârșite a socialismului
între timp au dispărut și terenul
și victoria socialismului și de curând
și școala a luat-o razna
și nimeni nu pare a fi capabil
s-o poată opri din căderea-i infamă
atât de măreață precum mingea
cu care am servit primul AS
din filmul care a gelozit o planetă
gata-gata să se scufunde
schimbând sensul giratoriu al străzii
pe care gonesc câteva zeci de mii de mașini
amendate de societatea timpului meu să accelereze
mai iute decât pot improviza simboliștii
două culori despătimite de resentiment
dezbrăcate de mantia ubicuității ca paul verlaine
îndrăgostit de o fată helene foarte modestă
și foarte emancipată de toate capriciile
cu gâtul lung și subțire având nevoie de o scară
pe care să i se urce prințul în arborele de baobab
coborând pe furiș cu antonioni să-mi confiște racheta
pentru filmul lui de două parale față de fenomenologia spiritului
despre care hegel spunea că n-am înțeles-o
decât eu și bunul Dumnezeu până la capăt
când eu am primit din partea lui frate-meu două palme
mai grele decât toată armata română de la geniu
când ai ridicat racheta pentru a doua oară
n-ai înțeles nătângule copilăria ți s-a isprăvit
ori mai vrei să –ți articulez două palme
să ai de dat și la alții