toamna asta îmi hrănesc fricile cu firimituri rămase de la masa de seară
ele vin dimineața în chip de porumbei când albe când vineții
se zbat să se îngăduie una pe ala numai să apuce ceva
care să le asigure traiul până mâine
poimâine și tot așa...

vecina de la doi râde ori de câte ori mă vede cu sufletul larg deschis
cum încerc dintr-o vioară abandonată să respir