ieri aș vrut să-ți spun
despre cum încolțesc inimile primăvara
despre grădini dezbrăcate de parfum
despre diminețile agățate în floarea de salcâm
despre fluturi și păsări care țes duminici pentru timp-
olog pasager îmbrăcat cu mine
în haină tivită cu o viață
care nu este nici a mea nici a lui

dar...

prea multe închisori stau între noi
și n-avem timp nici astăzi să vorbim

rătăcim ca doi străini purtând eșafodul pe umeri
de teama călăului nevăzut mirosim a cenușă
ne ascundem unul de altul lăstunii
în schimbul sufletelor
ciugulim albe trăiri
firimituri de tăcere înmulțesc zilele gri
noaptea micșorăm distanțe-
zbatere nebună de a împărți la doi
un ultim anotimp sihastru

captivă speranța înalță aripi
cerul e crunt de albastru
și dincolo de noi

mâine caută un punct de sprijin