sunt cuvinte care mă amintesc ca de un pământ neumblat
și fără de apă buzelor mele
vise din care mă șterg mișelește
căutând să- mi deschid gura
cu partea in care am fost cel mai mult
și- mi țin mâinile sus
de toate bolile cu două tăișuri
de parca așa suspendate
ar gasi în tihnă
buna înșelegere trupului

a fost sfârșitul luptei
legilor universale când absorbeam mereu câte ceva

cei orbi apropiați mai mult în cadru
la fel și cei căzuți vor repeta încetinind
a lor mișcare

toți vom porni pe scara muzicală
apoi ne vom întoarce
aceleași unghiuri moarte în pământ
vom saluta blajin lăsându- ne în repaus

în compoziția finală ne ducem toți
fără scăpare veșnicia la octavă