apoi dintr-un întuneric
cad într-unul mai adânc
simțindu-i profunzimea
până la atingerea ierbii

cât curaj sfidător ți-ar trebui
să apuci un suflet din nonexistență
ca un copil nenăscut încă
să-l încrustrezi în carnea ta
și să-l arunci apoi în neant
iar și iar, ciclic ca o toacă
de mănăstire seacă

vitraliile rămân stinse ca o amintire tristă
precum îngerii căzuți
noi deslușind umbrele
ca o lumină
falsă