Din căruciorul verzui pe care-l împinge o mamă invizibilă îmi zice "pa, trenule" și-mi face cu mânuța. Îmi parchez un moment gândurile și îi trimit un zâmbet de dincolo de geamul compartimentului. Când trenul se pune în mișcare, fiu-meu își termină școala. Apoi o începe exact cînd îl pierd din vedere, la intrarea locomotivei în primul tunel. Ieșirile sale nocturne cu prietenii nu mă lasă să dorm. Motocicleta-i a la James Dean și prima iubită se așază la coada grijilor mele. Îl duc aproape pe sus la meciurile de handbal, hai fiule, trage acum, cursurile de înot, primul tăiat al porcului, întâlnirea cu oceanul cel mare, părul verde vopsit pe balconul celui de-al 43-lea etaj, tricicleta galbenă, habla chucho que no te escucho la Santa Engracia. Dinozauri și Lego. Lara Croft și Sly Cooper. Cârcăleli și caramele. Și duminica după-amiază, împingerea căruciorului verzui la gară ca să le spunem "pa, trenule" acelor despărțiri. Într-una din ele probabil va mai călători o femeie care să-mi facă încă o dată fiul transformat prea repede într-un adult.