ai așteptat prea mult
s-au dus vreo treizeci de ani dintr-o răsuflare
keops kefren mikerinos
iar viața ca o apă sub deșert
te-a înșelat mereu
te-a împins de-a bușilea prin peșteri
unde totul picură și lasă gropiță
totul urlă
lacrimile sau râsetele rup din carne
sunt interzise de când lumea
te declară neom
fiindcă sunt atâția care plâng
cu ochii închiși
tu ești doar o momâie ciuruită
cu cât țipi mai tare cu atât te deșiri mai mult
nu ai loc la festinul supei caritabile
nu înțelegi de ce
toți sunt ceva fiindcă tu nu ești nimic
nu ți-a mai rămas nicio stea fierbinte
ca dovadă
printre chiștoacele din gunoiul zilei de ieri
încă miroși frumos te mai speli cu săpun
copiii încă se joacă cu bile de sticlă
lovind peretele de care te sprijini
într-o doară