poemul acesta are ca și viața
o singură direcție
de la suflet la suflet
mă încui
mă descui

o tijă de oțel îmi duce diminețile
la moară
să macine neputința dinților strepeziți
ca nimeni să nu-mi simtă
rugina din soartă

seara mă arunc printre galaxii
cu o plasă de prins vise
doar
doar
voi prinde unul
și n-am să mai fiu
nu
n-am să fiu
bucată de lut hămesit
în gura soartei hapsâne