nu de alzheimer îl acuz pe cioran
ci de luciferică ipocrizie
n-a fost bolnav cu adevărat
se prefăcea numai că uită pentru a ne uita cu adevărat
mă cuprind frigurile auzind ecoul vocii lui g. liiceanu
,,acesta este pixul cu care emil
cioran a semnat ultimele cărți’’
,,ce sunt acelea cărți?’’
l-a întrebat emil cioran pe domnul liiceanu
era un pix bicolor roșu și negru
eram mult mai înțelept decât fiul risipitor pe atunci
sângele lui mi se prelinge adânc
în pământ umplând cerurile diametral
îmi amintesc că un mare scriitor parizian
mi-a spus într-o zi ,,înainte de a muri
l-am văzut pe emil cioran
intrând în biserica ortodoxă din paris
s-a apropiat încet a privit în gol la sfânta treime
ca și cum ar fi îngenuncheat
apoi chiar a îngenuncheat
bătea vântul și i-a împrăștiat părul’’
numele scriitorului l-am uitat
nu și gestul lui cioran înainte de moarte
și nici pixul bicolor pe care domnul g. l.
mi l-a dăruit după ce s-a întors de la paris
de la un fel de înmormântare printre străini
“A quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?”