e una din zilele cînd aș face moarte de om
să nu mai văd pe nimeni
mă ascund în cameră ca-n burta unui cal troian lăsat într-o doară
la porțile cerului
închid interfonul mobilul televizorul
fortralul aventurile lui tom sawyer
pe un perete scriu cu majuscule
suntem oameni pentru că nu suntem niciodată acolo
cînd avem nevoie unii de alții
de pe alt perete un crucifix mă privește
ne luăm la întrecere ne jucăm de-a cine clipește primul
îi spun rîzînd doamne nu te pune cu disperarea celui învins
oricît i-ai da
el tot mai are tupeul să-ți ceară

m-am săturat de vecini care muncesc în străinătate
vin acasă și urlă habar n-ai cît de greu se fac banii
m-am săturat de vecinii vecinilor care muncesc în străinătate
urlă la unison habar n-ai cum se fac banii
apoi se-mbată cu vin babanu la sticlă de sticlă
convinși că machu picchu e o cramă din vrancea
cerșesc de la preoți contracte de editare pentru revista parohială
donează statui și aspiratoare abandonate pe M1 sau via appia
candidează la alegeri locale împart în stînga și-n dreapta
cizme de cauciuc rulete sau pompițe de plastic
pentru stîrpit gîndacii de colorado
cînd pierd se revoltă
doamne nu ești bun de nimic
am îmbrăcat pe ăia care semănau cu tine
i-am îmbătat pe însetații cu titlu de proprietate pe cruce
am dat țiglă a-ntîia și tablă faină pentru ieslea în care te naști
tu în schimb ne-ai întors spatele

m-am săturat de funcționari publici cu fețe mai pămîntii
decît țărîna mormintelor proaspăt săpate în care ne-am îngropat
bunătatea
de concursuri de angajare în care ți se spune că totu-i pe bune
că e nevoie de tine pînă la următorul
cînd merg pe stradă
am învățat să nu privesc oamenii în ochi
în sălbăticie asta înseamnă să-i provoci pe cei puternici
iar noi ne-am domesticit într-atît în preajma lui dumnezeu
că nu mai suntem în stare să ne alegem singuri
luptele

gîndul că timpul meu a trecut mă golește de sînge
ca apa unui ocean care se retrage în larg pregătind
un val uriaÈ™
noaptea se lasă așa o tăcere că pieptul îmi pare
o catedrală din wimbledon inima pulsează pedant
ca un iezuit care își cere iertare că a dat liber corului
în prima zi de crăciun
dacă mi-ar folosi la ceva aș emigra într-o țară
unde fusul orar e anapoda
poate inevitabilul va întîrzia cu o zi ori
poate voi cîștiga înc-o zi pentru fapte bune
ar fi o prostie să vreau să dau înapoi timpul
arată-mi pe cineva care ar vrea să trăiască la nesfîrșit
aceleași greșeli în viețile altora

am obosit să mă tot privesc în oglindă ca un chiriaș curios
să vadă ce datorii au vecinii la întreținere
nu mai cred nici în iad nici în rai
cred doar că există un moment nesfîrșit de tandrețe
în care trecem cu mîna prin părul celor ce nu mai sunt
ca și cum am decoji grîul