amintire:
o cameră moale, capitonată
croită din sânge și carne de femeie
cu lumină filtrată
cu sunete înfundate
cu pacea dată de pulsul slab
și monoton
dătător de viață
dar am fost iar alungat

ultima dată
am fost sfâșiat, strivit
ars cu aer și dat cu capul de lumină
de nu mai știam ce să fac
și-atunci am plâns
și-am țipat cât am putut
ca să mă audă
să se știe că sunt parte din lume
să se știe că am venit să-mi iau în primire
palmele, sarcinile și îndatoririle
dar cum va fi la următoarea trecere
rămâne de văzut
și de trăit

hai moarte
te aștept