Cântă Angela Gheorghiu
Cronică sentimentală

Aseară (29 noiembrie 2015 ora 19 și 30 de minute) am fost sunat de trei ori, ceea ce înseamnă foarte mult având în vedere viața de pustnic pe care o duc.
Doamna Romana Georgescu, o distinsă venerabilă de 87 de ani, fiica prefectului de Galați în timpul celui de-al doilea râzboi mondial, deținută politic în anii 50 din secolul trecut, îmi spune precipitat: deschide televizorul, pe Realitatea TV, cântă Angela Gheorghiu!
Una din surorile mele, Ecaterina, Cati cum îi spun prietenii, imobilizată în locuință de mai multe luni, cu care vorbesc rar, îmi striga și ea în receptor: mă auzi, deschide repede televizorul pe Realitatea, cântă Angela Gheorghiu! În sfârșit, nepoata mea Ioana, o tânără și promițătoare economistă, care mă sună doar de Sfântul Nicolae, să mă felicite, mă informează cu o voce cristalină: unchiu Nicu, pe Realitatea se transmite un concert live, cântă Angela Gheorghiu! Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc!
N-aveau de unde să știe că deschisesem aparatul mai devreme și urmăream cu mare interes interviul sopranei. Nici în pauzele de reclamă nu schimbam postul de teamă să nu pierd ceva din răspunsurile Angelei.
Și a început concertul. Scop umanitar, strângere de fonduri pentru supraviețuitorii de la Colectiv. Ținuta artistei îmbrăcată în negru, impresionează prin distincție, sobrietate, eleganță. Frumusețe spiritualizată. Repertoriul ales cu grijă este adecvat momentului. Piesele, deși facile, au fost interpretate cu o sensibilitate fragilă, caldă. Pentru mine, emoția a atins punctul culminant în partea a doua, în aria Toscăi, pe care Puccini a compus-o special la sugestia Haricleei Darcle. Mi-au dat lacrimile gândindu-mă la sacrificiul eroinei din opera italiană, având ca fundal dezastrul incendiului de la Colectiv. Aveam impresia, că după acest moment de ardentă intensitate, nu mai putea urma ceva la fel de înălțător.
M-am înșelat!
Secvența cu mama tinerei a cărei viață s-a stins recent a fost copleșitoare. Probabil sunt un plângăcios, altminteri cum să-mi explic lacrimile care îmi șiroiau când îndurerata mamă a dăruit Angelei cea mai dragă amintire păstrată de la fiica ei, iar buchetul cu flori triste l-a pus pe podea, in memoriam.
Să ai puterea să treci de la un moment de profund tragism la un sentiment de încredere și optimism intonând Imnul Național „Deșteaptă-te Române” împreună cu publicul în picioare, a fost încă o surpriză a empatiei și a generozității Angelei Gheorghiu.
Niciodată, până aseară, n-am plâns la intonarea imnului național. Ar putea cineva să explice starea mea?
Secvențele concertului detaliate mai sus s- au derulat spontan, dar sunt sigur că, în spatele lor, a fost concepută o regie cu profesionalism și profundă umanitate. Și mă gândeam, la sfârșitul transmisiunii, cum se poate face o demonstrație de patriotism și compasiune fără urmă de ostentație.
Tiberiu Soare,tânărul dirijor al orchestrei, după prestația arătată aseară, probabil, mai devreme sau mai târziu, va deveni directorul artistic al unei prestigioase filarmonici și de ce nu, al Festivalului Enescu. Asta îi urez eu!
Dacă aceia care decid soarta oamenilor obișnuiți ar promova cu precădere valoarea, meritocrația cum se spune, am avea cu toții numai de câștigat, mi-am spus în sinea mea, cu o undă de speranță.