să nu pleci tocmai acum
mai bine taci
ascultă cum clipește geana
ochiului albastru scurs din ceruri proscrise
cum înregistrează ... câte suflete... într-o bază de date
cum bifează în dreptul fiecăruia spectrul

o sinucidere perfectă ai crede la prima vedere
nu
căci suntem vii
vii
și vom trece unii într-alții ca niște straturi de cernoziom
într-un ghiveci cu anemone
vom avea același parfum aceeași fragilitate și frumusețe
vom avea spaima care decolorează verdele
anume
că această lume duce prea multe coroane
celeilalte... ofrandă nimicului autoproclamat

noi ne vom iubi cu procură semnată de un dumnezeu al omului
al pământului pe care calcă
și din care ia câte puțin sub tălpi în fiecare dimineață
pentru o veșnicie asumată

noi vom manifesta pe străzi cu inimile la vedere
vom hrăni cerșetorii
aurolacii
bețivii
cu această veșnicie adunată bulgăr cu bulgăr
ca o zăpadă neagră
dar curată
când începe să curgă

noi vom fi
întemeietorii cetăților înaripate
singure se vor înălța
plutind prin aer asemenea unor păsări grele
ferecate pe dinăuntru
în care cerșetorii
aurolacii
bețivii
împart egal liniștea unui nou început