norii tăi sunt hiroshime te învăluie în pulberea lor
te cutremură te țin una cu peretele
nu mai ai timp să respiri se lasă greu pe tors
te apasă te imobilizează de parcă le-ai fi furat
și ultimul explozibil din sine

norii tăi bosumflați m-au întors pe dos
vin spre mine ca niște nave extraterestre
încet căutându-și loc în câmpul inimii
o invadează să-și facă laborator
de cercetare a iubirii eterne

te privesc de sus îți fac sufletul vraiște praf de viață
pe care-l suflă cine știe în care grote celeste
pe unde trăiesc acei căutători de foițe de iubire
despre care nu a mai auzit nimeni că s-ar fi întors

să nu citești în ei ca în palmă semnele lor sunt ascunse
în milioane de stele dorm liniștiți poeții
după gânduri înnorate noi alunecăm unul pe lângă altul
ca doi pești înghițim spațiul dintre noi
și mă gândesc dacă nu e rost de prea multă dragoste

norii tăi sunt artilerie de cuvinte mă atacă
e greu să pătrunzi în inima mea dar
aproape că nu mai poți ieși