focul de tabără al sânilor înalță noaptea pe tocuri / până la cer

aerul frânt într-atâtea scântei desenează bujori/ în obrăjori

și-am zis:

cu palmele mele/ cele două și una de Sus

patru ziduri să fac

pentru sufletul-fântânar/ fără ciuturi/ doar cumpănă

și-ai zis:

să mă iubești

cât încape iubirea în ochiul oglinzii

să dea cu norii de pământ/ de cuvânt

văzul

să se lungească a ceață

să mi se scurgă ochiul pe față

cum s-ar scurge lacrima/ dar ochi să fie

numai eu patimă

iubirea

în alveola măselei de minte

să fie în locu-i măsea

și da

uneori să latre la alte iubiri mai demult(e) / să fie cățea

cât încape pământul sub unghii

se lasă zgâriat și nu sângerează

în rană/ profană

să te pui

cum se pune cloșca pe ouă/ să scoată pui

să mă iubești cu toate popoarele migratoare

cu vaierul stepei după manguste

cu tropotul copitelor atins de sete

cum iubeau flăcăii pe fete/ fluierându-și iubirea la porți

să mă iubești cu tine/ cu umbrele pe care le ții

în sertarele vieții

anume

pentru cine pleacă dintre vii