Fiecare percepe lumina în funcție de puritatea sau impuritatea conștiinței, și dacă aceasta este afectată de obnubilare, apar pete negre în conștiință, iar o luciditate exacerbată induce în conștiință o intensitate a luminii orbitoare.
Cum omul nu este înger, care este format numai din lumină, și absoarbe în el atât lumina, cât și întunericul, în proporții reliefând un om bun sau un om rău, coștiința sa se luptă cu non-conștiința, care privește realitatea prin caleidoscopul tenebrelor.
Realitatea își exhibă fiindul în natură, lucruri, fenomene și oameni. Realitatea proprie o pun într-o sferă cu înveliș indestructibil, pentru a o proteja de acțiunile funerare și sepulcrale ale nefiindului, iar destinul rostogolește sfera înspre calea trasată de el, și sfera nu poate cădea în genuni, căci destinul propriu le-a umplut pe cele care îi stăteau în cale.