lasă-mi doamne fluieratul păsărilor
cînd se crapă de ziuă
în colțul meu de cer
unde un păianjen și-a țesut aripa din lumină...

lumină bună sau rea, tot lumină iaște
bărbați și ibovnici de țațe își încing motoarele
huruie și torc tot aia, tot energie solară,
tot Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

dar lasă-mi doamne păsările,
ele cîntă cîte o notă- două,
ele nu răgușesc,
ele nu se zgîrie în gît,
cel mult se cucesc și răscrucesc,
le pot asculta în tăcere preasfinte,

îmi poți lua urletul copiilor fără cap,
cacialmaua de înjurături a derbedeilor,
tusea mumelor și străbunelor, tusea fumătorilor
care ard tot aia Doamne, tot preasfîntul soare între degete,
îmi poți lua hîrîitul motocicletelor cu tineri rîzgîiați,
CD-urile cu orchestre multinaționale,

dar păsările, nu Doamne,
nu le pot învăța pe dinafară,
nu le pot ține minte fiindcă frumos ele cîntă...