noaptea aceasta mi-a rămas pe piept ca o piatră. nu știu dacă trebuie s-o dau jos de pe mine. mă obișnuiesc cu ideea că acesta e locul meu. pe veci.

afară sunt cu siguranță prea multe pericole. am auzit că moartea a incendiat pădurea. e locul în care poți să iubești dintr-odată lumea întreagă. se spune că de asta se poate înnebuni. îmi iau inima în dinți și ies.

poate am greșit când am înălțat primul zmeu. voi rămâne pe viață cu această ispitire în gând.

strada se desparte de pașii mei ca o castană de învelișul ei. îmi aud mersul ca o toamnă ce se înmulțește în urma mea. nu mă întorc, deși tare aș vrea.

recunosc trunchiurile câtorva arbori. îi știu de foarte mult timp. îmi amintesc că orice aș face nu pot să te mai ating niciodată. ei au scoarța aspră, crăpată. aș vrea să fii tu.

ar fi mai bine să mă întorc la locul meu pe același drum dacă există. mă obișnuiesc cu ideea.