… nu cu degetele sau orice alt colț din ele, ci cu partea aceea nevăzută, nici chiar de umbră, a tălpii. Se așază elegant pe scaune sau fotolii, privesc în jur tăcute dar, dornice să vorbească, analizează, pleacă fără să vezi și se ghemuiesc în colțuri, dau un tablou la o parte și-i privesc spatele, de ca și cum adevărul despre pictură s-ar afla acolo, fixează vitraliul din spatele unui birou plin cu flori și cărți și se identifică rar în culoare, ating lemnul sculptat parca de îngeri, răscolesc cărbunii nestinși din șemineu, caută liniștea din pereți apoi revin în locul pe care și-au lăsat cuvintele, se îmbracă în ele, își pun palma la tâmplă și ascultă și rar se trezesc din reverie - doar atunci când realizează că sunt cumva oameni, cu puțin din ele, și trebuie să se concentreze și asupra aerului, luminii, vântului sau emoției altei lumi călăuzită pe același drum de un Dumnezeu fără nume - poate energie, poate curcubeu, poate sunet sau doar un fel special de gând.
Am ajuns mai devreme și preț de-o secundă am privit sala goală. Căutam urme. Tavanul era același. Nu m-am așezat pe rândul din spate așa cum făcusem cu ani în urmă când venisem pentru întâia oară (la Biblioteca Mihail Sadoveanu, în prezent, Metropolitană), la o lansare. Cu două rânduri mai în față, trecutul părea departe. Mi-am imaginat că privesc ca într-un caleidoscop, că am desfăcut fermoarul dintre ieri și astăzi. Nu știu sigur dacă am reușit prea bine să fac asta, dar, în tipare noi, înghesuindu-mi amintirile într-o palmă, mi-am scuturat capul de gând și m-am descoperit lume(un mănunchi de ceva care mă compune cu bucurie, cu tristețe, cu întrebări, răspunsuri, gropi de potențial, neliniști, depresii uneori și întotdeauna speranță ivită întâmplător sau dăruită printr-o minune de ceva aflat deasupra mea). M-am aflat lume între alte lumi, acolo, într-o sală cu "SAFIRE ȘI ÎNGERI"… O atmosferă intimă, plăcută, încărcată de emoție, cu oameni simpli, frumoși, îmbrăcați în lumină. Doamna Ioana Sandu, autoarea volumului lansat, strălucea cum o piatră prețioasă. Domnul Mircea Petean, editorul cărții și directorul Editurii Limes, a prezentat scriitoarea și cartea acesteia în cuvinte rafinate, de inimă, emblematice pentru un cunoscător al “ordinii” unui spirit special. Scriitorul Florin Dochia, aplecat mult pe misterul din spatele poeziei acesteia, a impresionat prin ștampila de suflet pusă pe fiecare cuvânt iar scriitorul Lucian Gruia a punctat desăvârșit esența poeziei doamnei Ioana Sandu care, blând, timid, pătrunzător, elegant, misterios, totuși, cu o voce venită parcă din aer, și-a mărturisit credința în ceea ce lumea aceasta toată are mai de preț - iubirea de înalt, iubirea de poezie. Au mai vorbit câțiva prieteni, alții au citit din poemele domniei sale. Dar, dincolo de toate acestea, de fapte, gesturi, a existat un ceva deosebit care nu poate fi cuantificat, un fir, un liant, o lacrimă interioară, un vârtej al universului, o coajă de real în care spiritual nostru s-a ghemuit ca o rugăciune…
Da, oamenii sunt singuri! Și uneori ies din haina aceasta strâmtă sau largă pentru a respira altceva decât tăcerea liniștit-zbuciumată a lumii lor. Și pentru a nu uita asta, când se întorc, poeții scriu. Și se îmbracă în cărți. Și cărțile, în alți oameni…
Ating coperțile albe. Ele ar putea fi aripi de îngeri. Priviți-le și ascultați-le zborul înalt!
6 Octombrie 2017