cînd coboram în pădurea cuvintelor
aveam sentimentul lasoului
cere se-nvârte cu dibăcie și prinde
cele mai mândre cuvinte
până când o dimineață
a luminat locul de vânătoare
cu fulgii lui Eros și-atunci
mi-a urcat pulsul pe umeri și am coborât
iubind cuvintele la rând
trecând pe fiecare prin miere și polen
să-l pot așterne în părul
care iubea lumina

azi cobor pios în sanctuarul lor
mă așez în genunchi ca o cenușăreasă fără porumbei
alegând cenușa de mei
le foșnesc pe la ureche
le strecor prin fiecare ventricul
le trec peste buze să le simt aroma
apoi le așez ca pe soldăței
care cântă ode marșuri elegii
în pământul în care un om le va găsi
și se va bucura vreodată.