amintirea tatei trece prin antebraț
se lasă-n degete
cu furnicături peste ecusonul său de poștaș
tata a fost poștaș în itaca de la poalele dealului măgura fetii
ducea pensii
scrisori
arar câte-o vedere din orașe mari
cel mai mult îi plăceau vederile
se uita lung la fiecare
le mângâia
să simtă-n podul palmei asprimea zidurilor istorice

tata călătorea cu velocipedul
înjura
când se rupea lanțul ori se-ncurcau spițele
că se-nvârte roata-n gol
venea acasă seara plin de praf
îi lustruiam pantofii
adunam praful în grămăjoare
să păstrez din drumurile bătute de tata
puteam să fac o măgură a noastră
din cât praf s-a strâns de pe pantofii lui

toamna trecută tata n-a mai înjurat velocipedul
cu toate că
lanțul era rupt în trei locuri spițele căzuseră jumătate
nici de vorbit n-a mai vorbit
atunci mi-am făcut prima fotografie călare pe velocipedul său Carpați
am vrut să-i fac una și tatei
dar i se schimbase culoarea
se lățiseră fălcile
din nări îi ieșeau dopuri de vată

nu e tata am zis
și
m-am lăsat păgubaș

a doua zi am cumpărat lanț nou duzina de spițe
niște teniși din pânză
pantofii
n-are cine mi-i lustrui