un enunț foarte generos dacă ne gândim la realitatea cea de toate zilele
dar, de multe ori stai și te întrebi: oare chiar merită?
în jur sunt atâția oameni morți care nu-și dau seama că sunt morți
și-i vezi că pot să-și târâie zilele, așa morți cum sunt

un copil arde în incubatorul ce-ar trebui să-l apere, de parcă ar fi aflat că s-a născut degeaba
un câine flămând sfărâmă capul unui cățelandru abia fătat și astfel mai câștigă o zi
la un club tinerii iau foc în semn de protest și ard de vii, târând după ei o mare de urlete
o pădure se cere tăiată, o albie se cere secată, un deal se cere surpat, un munte se vrea nivelat

gunoaiele se întind, mătreață zburând pe sub giulgiul morții
otrava se cerne în cer și pe pământ și pe ape și țipă că o doare
tăcerea își scrie zâmbind simfonia când totul în tot își scrie uitarea
și-atunci privești și te-ntrebi: viața sau moartea își cere iertarea?