realitatea este ca o mâță băgată-ntr-un sac
o duci în spate spre locul/ unde
ai hotărât s-o abandonezi
pân-acolo te umple de sânge
oamenii lipesc răni fără să mai spună ceva
cu toate acestea
domnișoara bătrână își dă în cărți
foșnetul se surpă pe tencuiala aburului cald al așteptării

lângă fântâni
focuri vii de cuvinte depresiuni/ unde
rămâi în ecou

călătoria înseamnă pretextul pentru nevoia
de a pleca
de sub pielea precum coaja castanei
domnișoara bătrână
inima
se rostogolește prin zăpezi
un copil face din ea roată la trotinetă
împinge cu piciorul
trotineta fuge /și
tu crezi că te reconstruiești
că
în rostogolire
or să-ți crească niște dinți albi și lungi
gata să sfâșie sacul
pe fața zăpezii urme ovale stăruie sub oglinzi
parcă ar scăpăra
parcă nu