uite vezi tu
moartea nici măcar nu există
este numai linia aceasta continuă
invizibilă cu ochiul
pe care sufletele curajoase
își țin echilibrul
și cântă

întoarse în Copilărie
au pierdut sentimentul tragicului
orice încrâncenare
nu-și amintesc de ce ar trebui
să doară

jumătate-viață-jumătate-altceva
situarea dincolo de spațiul îngust al delimitărilor
dialogul concret neîntrerupt vreodată...

bunăoară eu
așa de speriată cândva
atât de deprinsă în ultima vreme
să-mi ies din prea-mult-mine
să-mi văd eul
din punctul de vedere
al totului
celula infinitezimală
fidel conducându-și pașii
pe aleea ce prinde realitate
în imaginație

.... nici măcar nu există
altfel cum aș vorbi despre tine
și celorlalți nici prin cap nu le trece
că tu ai putea fi mai-puțin-în-viață
decât ei

îmi spun... îți spun:
numai oamenii răi ar trebui să se teamă

și

cred!