și eu tăceam cu liniștea aflată la a patra
generație care nu și-a vândut
sufletul,
pictasem în negru ramele curcubeului
primit de la naștere,
mi-ai spus:
ideea de curcubeu implică mai multe culori,
așa cum ideea de dragoste implică
mai mulți...

în algoritmul meu
nu vedeam niciun viitor la plural,
nici moartea la singular și niciun prezent
mai mult ca perfect;
coboram câteva scări,
urcam câteva depresii de-acasă,
când va sufla vântul, vor face frigul să creadă...

nimic nu e mai frumos decât pocnetul
focului în cămin,
dovleacului copt lângă sobă
și-a trupului tău care mi se dă,
în poezie,
cum ar fi să trăim șase luni fără zi,
șase săptămâni fără jumătate din celălalt,
șase zile fără să contăm pentru Dumnezeu
șase ore fără să înviem și să murim doar ca să
recuperăm timpul când nu vom mai avea trupuri,
șase secunde fără să fim unul în mintea celuilalt
de parcă s-ar vedea un mare gol
de la mine la tine,
și nimeni n-ar ști să pună vreun lucru la loc.