A fi-ul, dacă absoarbe fertilul, își intensifică viul concentrându-și fiindul și își mărește dimensiunea și pozitivitatea, întețindu-și activitatea spirituală și fizică.
A fi-ul, dacă asimilează sterilul, se ciocnește de neviul care încearcă să-i inoculeze vacuitatea ca o prelungire a nefiindului și în acest caz a fi-ul își diluează substanța, își comprimă activitatea și își micșorează dimensiunea.
Din cauza negativităților care îl împânzesc, fertilul insuflat în mental augmentează gândurile și inoculat în suflet îi mărește și purifică substanța afectivă.
Fertilul este fecund, își întinde esențele dizolvând non-esențele sterile imprimându-și nimicniciile în vacuitățile predispuse să atragă nimicul.
O vocație sterilă are penurie de idei și inflație de clișee, se supune micșorării, diluării și împuținării și poate decade în non-vocația cu valoare, profunzime și inventivitate 0.
O vocație fertilă are o inflație de idei inovatoare pe care dacă artistul are aptitudinea de a le desfășura în dialectici aglutinând adevărurile, se materializează în scrieri valoroase.
Sterilul este zgrunțuros, fertilul este omogen, compact, unitar și în expansiune, sterilul este eterogen, disparat, supus contracției, fertilul este convergent și apelează la silogism, sterilul este divergent și se folosește de sofismul plin de iluzii.
Sterilul și-a infuzat substanța în nimicul prefăcut în nimicnicie și grefat pe țesuturile vieții îi provoacă goluri, vacuități și pustietăți producând cecitate viziunilor existențiale.
Fertilul inserează substanța totului în viața dinamizată de influența fertilului care augmentează dimensiunile spiritualității, vocației, creației și ale pozitivului, trimițând omul spre nivele evolutive elevate și rafinate, mărind potențialul, profundul și creativitatea.
Un om inventiv știe să valorifice fertilul caracterizat de fecunditate, prolificitate și augmentare și care dacă este multiplu rafinat are efectele epurării.
Dacă are un maestru iluminat, emulul îi va împrumuta calitățile epurate de defecte și sublimate până la esență și emulul caută acele puncte nodale coagulând exponențialul și uluitorul.
Emulul percepe în absolut un concret suprem, îl vede pe Dumnezeu ca pe un maestru absolut și se privește pe sine ca o spiritualitate înglobând punctele nodale de natură spirituală și sculptând marmura în formele desăvârșirii ce a cizelat autoperfecționarea și autodesăvârșirea.
Calitatea fundamentală, esențială și exponențială a emulului e autoperfecționarea prin care circulă perfectibilul însoțit de perseverare, voință și emulație.
Dincolo de perfectibil, dar în urma perfecțiunii, se află maestrul ce modelează entitățile interioare în forme ale viului spiritualizat.
Emulul și-a atașat dimensiunea ființială de cea a maestrului și când o depășește, emulul se desparte de maestru și-și spiritualizează viața, urcându-și individualitatea înspre esoteric, mistic și supranatural.
Să facem din lumea actuală un emul al celei mai bune lumi posibile.