Trăim într-o lume de mutilaţi sentimental

oameni se plimbă cu centuri explozibile printre noi

aruncându-se în aer târăsc după ei un vacarm de inimi zdrobite

Te pierzi în noapte gesticulând,

apoi revii, îţi pudrezi faţa neîncradrată prea bine de părul ce dă semne

despre erotismul tău refulat

te pipăi să vezi dacă eşti real

ticurile îţi revin prin beteală

nimeni nu-ţi dă nicio garanţie, dar nici nu ştii prea bine ce eşti

aşa că te apuci şi bei pe inima goală.

Ai zdrobit asfaltul cu pantofii tăi roşii

şi rochia crem beige, bleumarin noir

la ce bun.

Fă dragoste cu mine

dezbracă-te de tot ceea ce ar putea fi impur

impudic

dă-mi sărutul acela pe care mi-l tot refuzi

strecoară-te în sufletul meu

o dată cu îndoiala, mânia, tot acel balast pe care îl porţi în suflet

se va topi în venele mele

întârzierile, erorile, tot ce ţi-a fost permis

pe jumătate

focul pe care îl porţi în amintire,

traumele ca ţipete mute

vor năvăli în fantezii ameţitoare

printr-o bruscă expansiune

toate acele poveşti întunecate vor curge asupra noastră

pentru o secundă poate.

Ne proiectăm unii în alţii fără să ştim de fapt cine suntem

ne închipuim că ne cunoaştem.

Bărbaţii însuraţi dăunează grav sănătăţii

îţi ascuţi tocurile, mâine va fi o altă zi

cu buze roşii.

El trăieşte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat

deşi a sădit frenetic dragostea în alt suflet

cu soţia sa, într-o maşină bipolară, gonind spre aceeaşi rutină

se ruinează sistematic

în urmă tramvaiele poartă iubiri nedorite, sarcini plictisitoare

frunzele s-au asmuţit asupra mea

dincolo de geamurile aburite am coborât într-o zi, era frig

Povestea nu s-a mai auzit pentru

că mi-am dat seama că e inutil până la ora două jumate.