umbre alunecă-n piept scris enigmei
locuirea-n icoană a oamenilor albaștri alungă tenebra
înseninând misterul în dezvăluirea de adevăr
sub cruce doarme mormântul poeților

din punctul nașterii până-n cel de amurg
pe sârma vieții aleargă femei
de la femeia mamă până la femeia moarte
iubitele îmi țin sângele în echilibru
pulsându-l prin venele de a exista

în numele zidirii penița ta făurește cărămizi de cuvinte,
le așază-n fundament de hârtie, mângâind nemurirea
între mine și tine alerg pe sârmă către potrivirea stihului
genunea nimicului are gura deschisă dedesubt
oricând pot să cad acolo

să nu mă spui lui Dumnezeu că umblu la furat de îngeri
cu demonii toți ai mei urlând înăuntru

în timpul acesta ciudat
iert pe mâine de clipa lui astăzi și-aștept
clipa lui mâine