Pe-olimpul omenesc e frica zână
Ce iaduri cere cugetului zeus,
Acel plăpând, ce-n haina lui și eu îs
Și-s tremurând sub sabia ce-atârnă.
Nimicu-n stih, palavră în ileus
Dansând zadar pe-a poeziei bârnă
Dar Doamne,-amarul ăsta unde-i până,
Lumini în hramul vorbei ce cu greu îs...
... că în văzduhul literei mi-e virus
Și teamă dumnezeie, iarnă-n cruci,
Felii de ger în geamuri trandafiru-s.
Un verb mai lepăd ochilor atunci
Când se zvonesc chemările-n papirus,
Penița-i însă pozna cea de prunci