alegem un munte albastru în zare și ne gândim la ceva poetic – de exemplu bătaia unui clopot pe înserat și desenăm o biserică albă cu acoperișul argintiu, strălucitor și așezăm apoi nori deasupra, așezăm și o ploaie liniștită și un drum alb cu plopi care foșnesc, da, așa e bine, e emoționant
dedicăm biserica adormirii maicii domnului și aducem credincioșii la slujbă – oameni cu riduri adânci și palmele mari și bătătorite, copii cu haine de duminică și pantofi de lac – acestea erau parcă demult, în secolul douăzeci, le ștergem de pe calculator și desenăm ceva mai la modă – o pensiune turistică și o sârmă cu rufele turiștilor în spatele casei, doi copii jucând tenis de masă și un motan care doarme pe un gard vopsit verde, dar poate toate acestea sunt prea convenționale și noi suntem prea grăbiți, ștergem totul din nou
atunci desenăm un șevalet și artistul care pictează în mijlocul naturii tablouri cu natură abstractă.

***
scriem ceva despre madona preaslăvită, o descriem așa cum o vedem în imaginația noastră.
cu mersul ei de fecioară, cu tălpile ca niște pumni strânși, cu sânii ca o iederă moale, cu mijloc și șolduri răsărind nesiguri, precum o cușmă de nea peste creasta dealului, gata a se surpa...
și la noi, în lumea oamenilor, ea calcă pe mormintele cu cruci vechi și tocite, șterse ca niște tăblițe la școală... ea pare că nu e vie sau moartă, ea e altceva, aurul din părul ei, cu gustul mierii însorite la vecernie, este aidoma cu lanul de rapiță în floare, răsărit în curtea bisericii
brațele ei de fecioară, ridicându-i din durere pe cei slabi, sunt albe și reci precum lanțul fântânii din curte, ca să ridice apa ca pe un mir la buze, ca să spele ochii de fumul serilor de toamnă
madonă cu voal din floare de păr alb, binecuvântate fie umbra și lumina ta de-a pururi

***
dar așa este un lirism leșinător de dulce (criticii probabil preferă asprimea și modestia, nu pisiceala) și are prea multe conotații sexuale
ștergem totul și pictăm o madonă bizantină, sobră și serioasă, cu sprâncenele încruntate sever și cu buzele ca ața, așezăm icoana pe ecranul de start și apoi ne putem închina, folosind ca fundal muzică liturgică
între timp aș fi vrut să scriu o poezie, dar m-am încurcat în mesaje metatextuale, viața mea a devenit metalogică, chiar metabiologică și scriu despre faptul că nu mai am chef și putere să scriu, oricum nu eram poet – mai bine așezam totul din nou pe o pânză pictată