Non-energiile emise de forțele negative inversează fluxurile energetice și omul manipulat de forțele negative care au uzurpat forțele pozitive își impulsionează a fi-ul prin non-energii care îl îndreaptă înspre fărădelegi, ilicit, ilegal și venalități.
Non-libertatea absoarbe non-energiile cu care infuzează sistemul până când capătă funcțiile, funcționalitățile și eficiență de non-sistem care are propensiune la non-spiritualitatea construind negativități cu scopul de a transforma pozitivitățile în tenebre, himere, insidios, duplicități și non-uri care prin sinergia lor funestă acordează omul la pandemoniu.
Non-libertatea încastrată în ființă îi spulberă toate sensurile, aspirațiile, țelurile și visele și în locul lor așază promisiuni demonice, însă non-libertatea nu are prea multe șanse de a se manifesta într-un om cu o structură, axă, sistem și matrice sănătoase, rezistente și flexibile.
Idiosincrazia are apetență la non-libertate în care întrevede coercițiile sistând plăcerile, distracțiile, satisfacțiile și pasiunile creatoare, căci repulsia pe care o întreține și susține idiosincrazia se conectează la indispoziții, insatisfacții și sațietăți activând spleenul care este o idiosincrazie inestetică și dizgrațioasă.
Pasiunea, vocația, plenitudinea și creația caută maximul și libertatea care se întrepătrund și generează o amplificare a libertății absorbind maximul și omul pe care o trăiește ființează în spațiile elevate și rafinate ale extra-urilor, meta-urilor și supra-urilor, spre deosebire de omul străbătut de inerții și idiosincrazii care ființează în spațiile necizelate ale pseudo-urilor, surogatelor și simulacrelor modelat de minimul care nu are forța de a înlătura pasivitatea, sațietatea, spleenul și idiosincrazia.
Coercițiile închid în non-libertatea lor vocațiile, sensurile, spiritualitatea și dimensiunile ființiale, suprimă creația în care se augmenta libertatea și își împrăștie intoleranța în oameni.
Coercițiile antrenează non-jocul pe care-l pliază pe ființă și fac arhetip obscur și sinistru din semnificațiile lui a interzice, iar versatilitatea se luptă cu coercițiile pentru a asigura supremația liberului-arbitru cu potențial de libertate și cu probabilități multiple de alegeri, căci coercițiile aduc predeterminarea în spațiile ființiale care elaborează dogme consecvente și coercitive și care divide libertatea pentru a o putea supune și modela în concepții stereotipe și obtuze restricționând elanurile creatoare.
Memoria flexibilă și elastică se extinde pentru a încăpea în ea amintirile diluate și încețoșate de trecutul care esențializează sau sistează noianul amintirilor.
Dacă memoria individuală se conectează la akasha universul îi mărește spațiile în care se află ascunse de câmpul nemuririi memoriile vieților anterioare care cumulate fac un pattern perenității.
Amintirile universului sunt stocate în akasha care are capacitatea de a le păstra pe toate integrale, iar stick-ul akashei are dimensiunea de înregistrare a universului.
O memorie a omului conectată la akasha universului ar dobândi spații de anvergură care i-ar permite să-și păstreze intacte toate amintirile și dacă omul ar avea acces la memoriile din viețile sale anterioare ar deveni zeu și ar deține puterile miraculoase ale zeilor, însă i-ar lipsi perenitatea pe care ar deține-o entitățile sale imateriale dacă ar face saltul cosmic din corpul teluric în corpul lui Dumnezeu ființând prin/în savaot.