Până aici, nu mai era nimic de inventat:
curgeau două-trei imagini solitare pe câmpul nimănui;
niște proteze țineau inimile sus,
să bată laolaltă acoperind zgomotele de fond.

Nu rezolvi nimic, n-ai să-ți schimbi vocea cu o simplă gargară de mușețel.
Știi și tu: schimbarea vine dinăuntru, neanunțată de nimic și de nimeni.
Stai așa, pendulând între imagini limpezi,
și vine dintr-odată o furtună care-ți destramă pânzele.
Nu mai știi care-i firul, tragi de mai multe la întâmplare,
până unul dintre ele ți-aduce cheia,
pe care-o păstrezi, deși, vorba ceea,
cum nicio ușă nu-i ferecată, n-ai ce descuia.

N-au cum să vină vremuri mai calme.
Lași imaginile să curgă libere,
dincolo de lipsa oricăror perspective.