ne vom bucura de fiecare punct, o vom lua de capăt,
vom face aceleaşi greşeli,
vom uita totul.

azi, aici,
despre savaot nu vom pomeni nimic.
detaliul e o lume aparte,
în ochii regizorului
întunericul se mişcă încet.

amintiţi-vă, devenise prea greu, masiv,
visul nu se mai putea trăi,
în memorie se diluau lucrurile,
clipa se îngrăşase de umbre,
umbrele credeau că
trupurile sunt prelungiri
ale lor

povestea ar fi început cu un surâs,
cu temeri ce cadenţau în vene îndoiala
şi alte aripi întoarse pe dos când pe atunci
nu existau ochi şi vedeam lumina cu un fel de
inimă

dar toate trec,
nu ne vom mai putea pierde în ochii celuilalt,
la un anumit număr de ani
celulele sunt spitale, sedează amintirea cu visuri mutant
ale căror tulpini se ghicesc în moarte
şi chipul imigrat în oglindă cădea-va în uitare
cum se desprinde de pe trup
coaja unei bube vindecate
când pe actor îl refuză rolul