O palmă de pământ..,
devine un fir de iarbă și pentru că soarele îi oferă atâtea , lumină, căldură și hrană, tânjește să stea alături sau să îl dețină și pentru asta urcă, urcă cât poate de mult și își măsoară urcarea comparându- se cu celelalte fire de iarbă și urcă și urcă.
Noaptea uită de toate astea și se întoarce cu fața către sine cu bucurie, dar ziua urăște sinele pentru că iubește soarele..
Când în cele din urmă ajunge la soare, firul de iarbă găsește sursa.., sursa propriei surse- pământul care s- a plămădit din el însuși un fir de iarbă.
Iar dacă se împacă cu propria sursă, cu pământul și prin asta cu soarele, care din sine pământ s- a plămădit, va găsi sursa a tot ce există: "ceea ce nu există"- vacuitatea…
Iar dacă și cu asta se va împăca, va vedea cum "ceea ce nu există" din sine, s- a plămădit un tot ceea ce există.

Florin DragoÈ™ Minculescu - 2022