evantaie, cărți de joc, file cu poeme ciuntite. jongleri
cu mâneci de dantelă
una dintre fete plânge cu sughițuri înfundate
hornul trage greu și ceasul din camera bătrânilor tace
ca o fântână seacă

adesea m-am oprit copilă pe mal
căutam o urmă de copită cu apă în ea
miraj de nori spart de vânturi – eu știam că mă înalț
știam că există lună și ghețuri, dar nu le cunoscusem
totuși ceva vechi sclipea din oglindă
ochii, buzele ca niște boboci îmblăniți de magnolie

mă gândeam că numai câțiva dacă suntem, suntem mulți
ca într-un roman englezesc cu conace puține
în care intriga se țese doar între câțiva protagoniști
ne adunăm și creștem unii către ceilalți
înscenăm o piesă cu efecte butaforice, cu botezuri alegorice
cu care scârțâind cu piedica trasă lângă roată
coborâm cu tălpile goale pe lutul crăpat

una dintre fete se așază la masă
cu un fel de zâmbet tras peste buze ca un ciorap alb
la cină suntem aceiași și uneori creștem cu noduri
fiindcă semănăm prea mult între noi