Mă strigă de departe-un dor de nuc
Un sat, ce fumul și-l `rădică-n gheme
De-și risipește zloatei, coșul geme
În casă, e bătrânul cam năuc.

Pe dulcele meu pas, mai scap în vreme
Doar lacrima se sparge prin papuc
Căci nu o las să-mi cadă, mă usuc
De iese, în afară,-n cantilene.

Doar cu ciuperci și oameni ce lovesc
Deschizi cadoul, gândurile-ți cresc
Și te pitești sub fundă, ”tont ca prostul”.

Pe sub perdeaua, de pe horn, e rostul
Căci, de ascunzi, mereu se dezvelesc
Și-ți pare, Moș Crăciun că trece postul.