Zeuxis din Heracleea era meseriaş. Ştia să umble cu culoarea. Cu luminile şi umbrele. Crea spațiu. Estetica iluziei.

Parrhasios din Efes era la fel de bun. Şi rival. Pe la colțuri se spunea că din lumini şi umbre scotea contururi mai fine.

Într-o zi, lumea a vrut să afle cine-i number one. Şi un juriu le-a dat să picteze o frescă.

Zeuxis a dat la o parte perdeaua şi lumea a văzut ceva spectaculos. Un băiat privea o masă pe care era o fructieră cu struguri. Atat de reali încat vrăbiile s-au repezit să-i mănance. Zeuxis a explicat juriului şi lumii că n-a pictat băiatul mai bine pentru că ar fi speriat vrăbiile.

Parrhasios refuza să ridice perdeaua de pe lucrare.

Lumea, juriul şi Zeuxis devin nervoşi.

Cand se ajunge la paroxism, Parrhasios se ridică şi spune că aceea e lucrarea lui. Perdeaua.

Era atat de reală încat toți puteau jura că au văzut fresca aia de piatră făcand cute în vant.

Zeuxis înşelase păsările. Parrhasios înşelase oamenii.

Mai tarziu, chestiei ăsteia i-au spus trompe l’oeil.

(poveste repovestită, aflată de la Plinius cel Bătran)