și nu mă las morții.
o simt cum mă cerșește.
are mirosul ăla, de rumeguș uscat
aruncat sub statuete
în galeriile de artă.

am simțit-o prima dată
în pozele alea, alb-negru,
în care linia vieții desparte zâmbetele trucate
de privirile speriate;
ochii îngropați în eternitatea imortalizată știau
- e locul morții dincolo de poartă.
pe palma întinsă
ce-mi căuta mila plecării
i-am dat bănuțul de argint,
avans ca drept pomană,
dar n-a plecat.

moartea nu primește poamană
și nu-i poți propune vreo afacere.
se joacă cu tine.
tu, prinț, ea cerșetor…
te ia de după umeri,
așa, prietenește
și îți zàmbește.
te prinzi în joc,
ea te cerșește,
se milogește de tine.
tu intri în jocul ei și te lași greu
îi spui că n-ai mărunt
sau, și mai bine,
că ai viața în cont
și-o poți plăti doar cu cardul,
să-și ia POS.
dacă se ține scai de tine
e clar,
vrea adăpost.

dar trebuie să știi
- moartea nu stă cu chirie.