singur cu două mâţe care-n nadir sar insistent pe
clanţa dormitorului din interes dar mă mint că au
grijă de mine.
o nouă zi în cuşca de beton în care mă simt şoarece în cuşcă de elefant. acasă nu e aici ci casa care m-a dat vamă lumii.
în afară de zgură rugină şi veştedă rutină ce mai am mai presus de la viaţă? cărţile şi cutia de vise a lumii virtuale.
pendulez între ele. obişnuinţă curiozitate nărav habar n-am.
deschid cutia şi vă citesc gândurile în fiecare dorind să mă regăsesc. culeg doar frânturi de întreg. uneori mi se pare că-i doar um vânzol de care pe care fără suport real ci doar
chinuite cuvinte fantezii fantazii de parcă adevărul trăirii
e un ciumete fără căutare şi numai bun să primească şuturi în...
când înţepenite andrelele gâtului dor dau clic şi prezentul orb şi surdo-mut tăcere-i şi întunericul gol.
mă-ntorc cu bucurie la cărţi căutând alinare.
le privesc. cuminţi mă aşteaptă poeţii întrupaţi în cuvinte
cu privirea să-i şterg de praful uitării.
acum parcă cineva îmi poartă mâna şi o iau pe cea mai umilă în
fapt o bucată de carte galbenă-n filă de la pagina 37 la
210.
îmi sare în ochi o strofă care mă uimeşte:
"Îşi are soarta ei oricare viaţă,
Şi de greşeală nimenea nu scapă.
Eu, întărindu-mi sufletul mereu,
N-am teamă de apropierea morţii."

mă-nfiorează marele-adevăr. mă regăsesc în el. dar cine
îmi vorbeşte? un anonim din timpul dinastiei Han.
dau foaia. un alt anonim sau poate tot acela zice:

"La miazăzi soldaţii luptă, dar
Ei de murit la miazănoapte mor.
În tot ţinutul pretutindeni zac,
Neridicate trupurile lor.

Boceşte-i, corbule, că numai tu
Le eÅŸti acuma mai aproape.
Ei au murit dar nimeni n-are
De dânşii grijă să-i îngroape.

Deodată se scufundă luna-n lac
Şi stuful a rămas fără podoabe...
Toţi caii buni s-au prăpădit
Şi-au mai rămas doar nişte gloabe.

De-atâtea angarale şi podvezi
N-ai vreme nici de seceră să-ţi vezi.

Ce au cu oamenii de-i poartă-aşa
La muncă grea din zori şi până-n noapte?
Ba să ridice-un târg la miazăzi,
Ba nu ştiu ce să facă-n miazănoapte...

Dac-am avea conducători cu cap,
Soldaţii care, dis-de-dimineaţă
Pornesc la luptă crâncenă ar fi
Şi la sfârşitul zilei tot în viaţă."

schimb miazăzi cu răsăritul şi cu apusul miazănoapte
şi mă înfricoşează gândul la cât adînc de adevăr trăiesc
şi eu la depărtări de douăzeci şi trei de veacuri acelaş
adevăr de parcă anonimul de atunci nu-i nimeni altul
decât eu întors din viitor în timpul lor...

.............................................