corp lângă corp, lângă corp,
cu atât de multă înstrăinare,
cu atâtea priviri aruncate spre cer
- sulițe care apoi se înfig cu lăcomie-n umerii lați,
umeri căzuți,
pe nisipuri mișcătoare.
nu sunt chipuri zâmbitoare,
ci doar rânjete
pe drumul lung
către o casă cu porți de sticlă,
închise
- să bați nici nu-i rost;
poți doar să te joci cu dulăii supraponderali care,
nu se mai sinchisesc să prindă vreo umbră.

un drum lung,
către un bal mascat,
chiar în mijlocul urbei,
într-un sens giratoriu
unde s-au prins în horă
primii și ultimii plătitori de cuvinte mute;
doar la mijloc un cimpoier și,
prins de frenezie, un țambalist.
pe-arcuș de vioară
se strâng rânjetele.