Acum o dăm la relanti, să nu vină Grăbita

să ne-ntrebe dacă mai avem ceva de făcut, ceva de durut.

Ce să zicem, taică? Toate poveștile au un final,

chiar dacă unele sfârșesc neterminate ori în coadă de pește.

Uneori, mai flutură la orizont câte un steag tomnatic,

până se pierde în ceață, iar ceața n-are nimic împotrivă.

Mai luăm viteză doar când ne depășește, la mustață, Grăbita.

(Cică ne-amintim de secolul nostru, când eram în frunte

la capete de oțel sau oțel pe capete, nu mai știu exact!)

În secolul ăsta (postuman, zic unii) a uita să fii om

înseamnă mai multe capete însângerate.

(Cică nu-i posibil să țâșnească altfel ideile!)

Prea mult sânge la orizont

(ca să nu spun prea multă pierdere de energie

pentru nimicul ce ne domină).

Pe noi, ăștia mai purii, o să ne ia, unul câte unul, Grăbita.

Dar voi ce-o să faceți când veți deveni sclavii roboților?