așa că luați-o ca pe un semnal de alarmă. un autor cu istorie veche pe acest site, dar nu neapărat veche urmare a continuității sale, cât a problemelor create, a interdicțiilor, excluderii, conturilor false, comentariilor off-topic sau atacurilor la persoană, acceptat până la urmă de mine, în ciuda fraudelor deconspirate și recunoscute a revenit cu off topic. Nimic nu îi stă în calea lui Dragoș Vișan de a da în mine și în estetica scriiturii mele prin intermediul unei cacialmale literare de zile mari, profitând probabil de necunoștința iubitorilor de poezie și de frumos, persoane care însă nu emit pretenții de expertiză în istoria poeziei universale. Eu emit, o spun în totală lipsă de modestie.

Sunt acuzat că pun titluri prea lungi poemelor mele.

Stați așa să vedem. Avem: Robert Burns - The Auld Farmer's New-Year-Morning Salutation to his Auld Mare, Maggie, on giving her the Accustomed Ripp of Corn to Hansel in the New-Year . Mai avem și: William Wordsworth - Lines Left upon a Seat in a Yew-Tree Which Stands Near the Lake of Esthwaite, on a Desolate Part of the Shore, Yet Commanding a Beautiful Prospect, Billy Collins - Reading an Anthology of Chinese Poems of the Sung Dynasty, I pause to Admire the Length and Clarity of Their Titles.

Capul de acuzare este „eul sensibil al artistului liric”, absent în poemele mele. Deci poemele mele sunt de-a dreptul insensibile, scrise din perspectiva unui „cameraman” (director de imagine, stimate domn, cameraman se referă la ceva la fel de desuet ca și sintagma dumneavoastră frizând enciclopedismul).

De exemplu:

„între timp, pipăind în noptieră după scrumiera din tigva rodului dragostei noastre de demult am dat peste praf de zâne” - nu are nimic sensibil, vizual și evident deloc liric!!!,

“prin sticla cu cerculețe de praf a borcanului de murături căruia tu te ambiționai să îi spui terariu, ne-a văzut pentru prima oară dezbrăcați, goi, eu și tu” – insensibil, de asemenea, nimic vizual, nimic liric!!!,

„la gândul că or să vină mintenaș scafandrii și criminaliștii, și marțienii cu izoletă pe propan să îmi transforme liniștea într-un caz special” – insensibil,

nejustificând, firește, titlul pe malul lacului herăstrău care fiind al meu de câteva ore bune mă gândeam că ar fi fost frumos să îmi iasă din valuri chiar și cadastrul cu referire la întreruperea stării de reverie...

Criticul - impostor Dragoș Vișan intră cu bocancii în estetica mea și în crochiul sentimentelor mele, bolmojind locuri comune prin care poezia se revendica de proză acum vreo 2 secole și ceva. Insuficient spațiul de desfășurare în pagina textelor mele, Dragoș Vișan intră în pagina doamnei Elena Papadopol, o victimă, și profitând de dorința firească de recunoaștere a doamnei în cauză aruncă cu diverse lături în scriitura mea. Este deopotrivă incorect pentru doamna Papadopol, cum este și pentru acuratețea unei critici literare pertinente.

Să compari un poem precum „Mărul”:

Respir,

în armonie cu luna,

cea mai privită lampă,

oprită în același loc,

într-un desen geometric

cu multe puncte scânteietoare.

cu poemele mele caracterizate de Dragoș Vișan printr-o aciditate evocativă și maldărul de imagini disparate din textele denumite impropriu "Poezie" de Bogdan Geană:

să aștepțI că trece, așteptarea E

toTul ,

ne ține treji, când așteptăm nu dormim, uneori

fumăm, alteori nE împerechem, și alteori ne

împerechează grija că de-atâta-mperecheat

total eclipse of the heart

ce s-ar face el dacă nimeni nu ar mai aștepta,

dacă copacii nU ar mai aștepta ploaia, dacă zidurile

nu ar aștepta consolidarea cu eșafodaj de metal

sălile s-ar reprofila din așteptare în morgă

pentru somnoroși

(atâta am tăbăcit trotuarele acestea că dacă ni s-ar da o mare am fi cazați automat la fundul ei)

este dacă nu un semn de reavoință, atunci sigur unul de incompetență literară și de obscurantism ideatic sau vizual, mai ales în contextul cultural actual.

Iată și motivul așteptării, care m-a inspirat în poemul meu, și care domnului Dragoș Vișan nu îi trezește niciun sentiment liric – Eminescu, Pe lângă plopii fără soț – însă îi trezește unui de panică, de se grăbește să tragă semnalul de alarmă că Geană nu scrie poezie:

Pe lângă plopii fără soţ

Adesea am trecut;

Mă cunoşteau vecinii toţi

Tu nu m-ai cunoscut.

...

De câte ori am aşteptat

O şoaptă de răspuns!

O zi din viaţă să-mi fi dat,

O zi mi-era de-ajuns.

Poemul meu începe astfel:

să aștepțI că trece, așteptarea

Eminescu spune:

Azi nici măcar îmi pare rău

Că trec cu mult mai rar.

În ceea ce privește titlul, nimic mai simplu. Dacă Pe lângă plopii fără soţ adesea am trecut, conform viziunii mele exagerat ultimative și cinice se transformă la mine în „coborâre de teren sub nivelul mării”, acea „tăbăcire de trotuar”, nu este decât un semn că cunosc, recunosc și pot pastișa cu umor și calitate cel mai mare poet român, fără să deranjez. Nu îl voi pune la socoteală pe domnul Vișan, inexistent ca reper de cultură și critică literară, după părerea mea.

În ceea ce privește ultimul text al meu atacat de domnul Dragoș Vișan, îl voi întreba dacă chiar în vasta sa cultură nu s-a întâlnit până acum deloc cu Walt Whitman și dacă chiar nu a recunoscut în poemul meu pe malul lacului herăstrău care fiind al meu de câteva ore bune mă gândeam că ar fi fost frumos să îmi iasă din valuri chiar și cadastrul substanța de la O căpitane, Căpitanul meu!: O, Căpitane, Căpitanul meu! „Călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat, Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat”. Ați recunoscut domnule Vișan aceste versuri, plasate în textul meu în traducere italianã, pastișată cu tranzistore în loc de capitano?

„o tranzistore! mio tranzistore! il nostro viaggio tremendo è terminato, La nave ha superato ogni ostacolo, l'ambìto premio è conquistato”

Sau finalul, de asemenea pastișat printr-o inversiune de sens și tot din Whitman: „am crezut că pot fi singur, mergând aici pe mal...” în original: „I THOUGHT I was not alone, walking here by the shore”.

Să vedeți grozăvie mare, ce titlu lung are poemul marelui Walt: I Thought I was not Alone. Rușine! Domnule Dragoș Vișan, să îl punem pe Whitman pe foc că are titluri lungi.

Ca să concluzionez, frenezia domnului Dragoș Vișan la limita grafomaniei, numai din dorința de a fi băgat în seamă, după cum domnia sa chiar spune, nu poate face decât rău acestui site și principiilor de bază care au stat la baza evoluției sale. De exemplu, de curând, au început să plece autori nu doar buni, ci și recunoscuți, (Leonard Ancuța), care simt că nu mai pot face față rolului de „formator” de talente și opinii pe care, cu ajutorul nostru, al tuturor, domnul Dragoș Vișan și-l arogă. Logica este de a forma în jurul său o „gășcuță” care, în schimbul laudelor domnului Vișan pe poezii simpliste și fără pretenții îi oferă, la schimb, tot sprijinul său. Evident, domnul Vișan nu este singur în încercarea sa de lovitură de stat pe acest site, îl are de partea sa pe domnul Ionuț Caragea, un delator binecunoscut și evitat în alte spații. Pentru cine nu știe, domnul Caragea a reclamat pentru scriitură la Administrația Prezindențială o poetă din România, ceea ce s-a soldat cu sancționarea acesteia de către organele de poliție. Ați citit bine: un poet este, în lipsa unei legislații în măsură, amendat de polițiști, de milițienii de altădată. Bun venit în secolul nostru! Acum câteva clipe domnul Caragea de pildă se solidariza cu domnul Vișan, negând partipriurile acestora, de dragul de a întări o anumită falangă ce îi are portdrapel pe aceștia.

În concluzie, luând de-a bună alarma trasă de domnul Vișan că ceea ce scriu eu nu este poezie, și ignorând că un astfel de demers poate face rău scrisului modern pe acest site, voi spune doar atât: Mulțumesc domnule Dragoș Vișan, salvat de mine de la lapidare! Dacă acuzati între 150 și 280 de oameni de pe acest site, care îmi citesc constant poemele că nu au gust sau repere culturale, dumneavoastră, cel cu maxim 50 per text, și aceia de multe ori forțați prin scandal, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Vă roade nebăgarea în seamă. Iar dacă scrisul meu vă dă fiori, dacă juxtalismul care mi se atribuie și mie vă sperie înseamnă că E BINE! Înseamnă că poezia românească are viitor, dar un viitor în context european și modern, nu dictat de umori direct proporționale cu spoiala de cultură, interpretate de dumneavoastra drept specific literar. Și mai înseamnă ceva. Dar asta v-o voi transmite în curând.

L.E.

Domnul Caragea mă anunță că dânsul de fapt știe ceva mai multă critică literară decât domnul Vișan, cel puțin că domnia sa nu compară cu nonșalanță merele cu perele, deci nici vorbă de „lovitură de palat”. Da domnule Caragea, am observat această caracteristică a dumneavoastră. Adevărul e că și eu mai mint!