fiu al ploii fulger şi trăznete
în apa asta vie ce iarăşi s-a rupt
stix dintr-o volbură unică mare
e vorba de firicelul numit viaţă
ce mă curge prin ombilicul tăiat
sub salcia naÅŸterii mele
pentru că mama nu a vut nimic cu mărul şi ispita
stau culcat în iarbă cu ochii spre cer
încă întrebându-mă ce faci TU în secunda asta tată
mă mângâie ca o iubire aspră verdele ei
cum dracu o fi asta că nu pot s-o explic
privesc viitorul cum se prăvale peste mine
trecutul mi-e atât de departe că aproape l-am uitat
îl mai visez uneori dar foarte înceţoşat
prietenii ce-l puteau povesti au cam plecat
ursita îmi sărută ca şi cum şi-ar cere iertare
unghia mea cea mare de la picior
cu care am strivit toţi bolovanii ieşiţi în cale
ce noroc cu picăturile de sânge lăsate în urmă
ca niÅŸte morminte ale moÅŸilor mei
epitaf pe fruntea scorojită a timpului
din care mă vor ciopli altă cruce
şi fâstâcit îngerul încearcă să-mi arate
cum supurând prin crăpăturile lutului
mi se preling ultimele picături de prezent