nu-ți prind săgețile de lut
vreo clipă de murire,
căci moartea nu-i adepta vreunor filozofii;
nici printre cuvintele tăioase nu sunt victime.
nu-i vreme de pierdut,
în clipa de pe urmă ai să găsești pustiul întreg,
împrejmuit de oglinzi
ca să pară un loc fără sfârșit
printre așchii de culori,
căci roșul s-a uscat demult,
iar negru-i doar o pată.
poți încerca să cânți cu jale,
tot n-ai să ademenești pieirea;
din timpul acesta, moartea,
de multă vreme a plecat,
dăruind acestei lumi,
întreagă,
nemurirea.

zâmbești nătâng și crezi
că vestea-i minunată,
dar tu nu știi că această lume
e locul izgonirii,
e locu-n care sângele se bea în cupe
și cu fiecare sete se soarbe,
iar și iar,
nefericirea.