acolo unde singurătatea plutește
peste buclele aurii ale nisipului
mângâiat de valuri, la apus,
îți lași semnul trecerii
alunecos, vântul îl șterge,
răbdător și neîncetat

alături, în tristețea ei,
o salcie
își ascunde pe sub plete,
bătrâne deja,
lacrimile
se preling, lumini de stele căzătoare,
peste silueta pe care
doar tu o vezi

cândva, în locul acela,
vă mângâiau frunzele, iar tu,
îi sărutai umerii goi
ce-aveau gustul sevei din lemn crud
marea primea povestea
celor care prindeau răsăritul
în doi