prin ceață
corbii se prind în rotocoale
în lanțuri negre sugrumă norii
apele închise sub zăbrele
de gheață
se leapădă de puls
în hibernare

prin valuri de vis
în chip de jivine
ne prind de pe garduri
cu neguri între noi
și ziua de mâine
coșmaruri
fără de stea
fără de lună
de parcă și cerul s-ar fi sfârșit

ne-au mai rămas ochii sub pleoape
să se închine
în fața vântului pribeag și
corbii flămânzi
să ne ciugulească prin orbite
mințile rătăcite
ce-alunecă prin fibrele optice
și-atârnă pe stâlpi
se preling în
țurțurii care stau ca
dinții de sticlă
la vedere