unul hăis, unul cea,
carul nu se vede pe cer
în urma lor praful tulbure și amorțit
ce plutește cât să vadă,
cum,
dincolo de măgură,
se scufundă soarele roșu, tăcut,
iar dinspre pădure
se arătă perdeaua nopții,
agățată de un corn de lună argintie,
grăbită să îmbrace veșmântul de smoală

unul hăis, unul cea,
iar carul trosnește
în ritmul târâit al copitelor prinse
de tendoanele ce se pierd ca niște funii
adânc, în carne, până la oase

unul hăis, cu privirea către nicăieri
unul cea, cu privirea către niciunde
doi coloși gânditori care își acompaniază,
unul altuia, fornăitul

drumul vine, drumul pleacă,
semn că-acolo-i nemurirea
acolo, ascunsă-n fânul proaspăt peste care
a adormit căruțașul
în visul său steaua sudului este glia de acasă