la lumina asta oarbă n-ai cum să vezi
nici gălbenarea ce-ți siluiește pielea
și nici cum
în tavanul opac stă îngropată
luna plină
cauți
plescăind printre buze
niște onduleuri
pe care le abordezi buimac
știind că privirea-ți rămâne nevăzută
asculți
cum o muscă se izbește ca proasta
undeva de ziduri
și gândești că gestul este unul de luat în seamă
oricum n-ai cafea
și asta ar fi o înlocuire de moment
aromele le poți imagina
doar amețeala aia nu știi cum să o amețești
așa că te gândești
să aplici o chestiune
despre cum ai aflat că o durere mai mare
înlocuiește una mai mică
și presupui că problema-i rezolvată
măcar ai scăpat de un gând
nu te mai întrebi
de unde să faci rost
dimineața
de cafea
numai de-ar veni ziua
îți spui
că tare ți-e poftă să sorbi
o gură de izbitură