doar corbii au reușit să prindă cărămida-n frunze
și creanga oțelită să și-o facă cuib
doar pământul care geme sub asfaltul rece
mai ascultă cum bolborosesc izvoarele
sufocate de-atâta apăsare
un mușuroi fără intrare
un mușuroi fără ieșire
un labirint prin care
vântul umblă rătăcit
și ploaia s-a înecat în smog
iar zâmbetul
zâmbetul prețuiește cât bănuțul aruncat
cerșetorului din colț
ori zace înțepenit în spatele vitrinelor